Nu port pe drum povara vieții mele,
Căci am murit când harul m-a găsit;
Din vechiul eu, doar pulbere de stele,
Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.

Respir lumina ce din cer coboară,
Și-n orice pas aud al crucii glas;
Nu caut slava lumii cea ușoară,
Ci slava ce prin El mi-a mai rămas.

Prin ploi și vânt îmi duc azi alergarea,
Cu ochii sus, spre țelul nevăzut;
Nu lumea-mi dă în viață împlinirea
Ci sângele ce pentru mine-a curs.

Când vine noaptea peste lut și vreme,
Nu simt fiorul rece de sfârșit;
Dincolo-i țărmul unde dorul geme,
Și chipul Lui va fi deplin privit.

De-aceea ard ca jertfă de lumină,
Cât inima mai bate pe pământ;
Iar clipa când tăcerea va să vină
Va fi-începutul vieții ca un cânt.

De va veni hotarul peste mine,
Și glasul vremii va tăcea smerit,
Voi lepăda țărâna ce mă ține
Și voi păși spre cerul pregătit.

Ce pierd aici? Doar umbra trecătoare.
Și ce câștig? Pe Cel dorit mereu.
Moartea nu-i zid, nici ușă spre uitare,
Ci e doar pragul către Dumnezeu.

Dany Căpătan